Eu cu Ana, miercuri seara, revelion pe stil vechi la Tudor si gata.
Drum spre casa dinspre Tineretului pana-n Romana si discutie in contradictoriu.
Trecut sau viitor? Ce-o sa faci sau ce-ai facut? Cati ani ai sau cati mai prinzi?
Doua lumi total diferite despartite de ceasul fiecaruia de la mana.
Eu zic ca trecut. Ea ca viitor. Eu ca ieri, ea ca maine!
Cine naiba mai intelege?
Se intampla sa ma conving uneori prin lucrurile pe care le zic fara sa le fi gandit inainte.
Asa am ajuns la concluzia ca e mai important trecutul. De ce?
Pentru ca de acolo ai inceput si acolo o sa termini!
Ce-o sa-ti mai tina de cald atunci cand perdeaua de fum rece a batranetii o sa te inveleasca prin surprindere, si o sa te tavaleasca prin paturi de spitale?
Numai trecutul poate spune ce-ai fost, ce-ai facut si ce-o sa faci in continuare.
Noi pana la urma nu cladim un viitor, ci un trecut...un trecut de care toti fugim, inmanati de regrete si suspine.
Mereu o sa ajungem sa regretam.
Fie ca empatizam cu hipiotii pana la varsta de 30 de ani, fie ca o sa ne ingropam in hartii si documente, fie ca o sa mancam zarzavaturi si cruditati pana la adanci batraneti, fie ca averile o sa ne manance sufletul, tigarile- plamanii si bautura- ficatii.
Cred in acel moment in care o sa fim perfecti lucizi inainte de moarte, iar viitorul iese din schema... ramane doar trecutul.
Cred ca tot ceea ce facem e sa construim un trecut pe care il ascundem de fapt in spatele dorintelor de a crede in viitor...si nu ne dam seama de asta.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu