La 6 dimineata "colega" de camera m-a chemat, pe abonamentul lui, la Marriott. Ce sa caut acolo?! Pai, sa ne balacim in piscina, ca tot are o invitatie pe luna.
Am spus "nu" cu jumatate de gura, si am pus capul pe perna la loc.
Cand sa plece pe usa, l-am oprit si i-am zis sa ma astepte 5 minute sa ma imbrac.
Acuma, cine ar fi crezut ca o sa ajung sa-mi scald "los cojones" in piscina de la Marriott la 7 dimineata?? Am zis ca e o sansa rara si n-am ce pierde.
In parcarea marelui hotel, am fost atentionat sa scot pieptul in fata, privirea ferma si zambetul pe buze.
Partea 1:
Am ajuns in fata tejghelei de la receptie, unde am primit o cheie de la vestiar si doua prosoape fierbinti.
Am descoperit un bazin atat d mic incat iti trebuie 2 ore sa-l umpli cu furtunul. Cat despre inaltimea lui, oricum as fi facut, atingeam de voie cu picioarele. Bineinteles ca am facut dus inainte sa intru pasind galant pe scarile piscinei.
Dupa o jumatate de ora de scaldat, pregatit sa plec, colegul mi-a atras atentia asupra jacuzzi-ului neocupat.
Am mers si la jacuzzi vreo 20 minute...a fost dragutz :)
Si ca niste bastani ce-am fost, am ajuns si la sauna uscata.
Am transpirat si mi-am facut dus cu apa rece apoi. M-am schimbat si am plecat fericit.
Partea a 2-a (de fapt):
Am ajuns in parcarea marelui hotel; plina de limuzinele multor snobi care platesc cateva milioane numai pe locul de parcare.
In spatele tejghelei de la receptie se afla un infumurat mai mic, care profita de postura lui mai mult decat trebuie.
Am intrat in vestiar sa ma schimb, si un damf de parfum scump ma face sa ma simt la locul nepotrivit.
Am ajuns la piscina. Atat d mica incat dupa 10 beri o umpleam si eu. Am inotat cu ochii dupa cele 20 reguli scrise destul de mari doar pentru cei ca mine. Caci altii aveau voie sa sara in bazin, si asta chiar daca nu si-au facut dush inainte.
La jacuzzi n-am simtit decat o apa mai calda ca in bazin, intr-un loc destul de neincapator pentru picioarele mele. Jeturile de apa, bulele si vartejurile n-au facut decat sa-mi sufle in cur cat am stat acolo, si sa-mi dea o senzatie ciudata.
Colegul, in schimb, a intins bratele de-a latul jacuzzi-ului, si zambea a satisfacut.
La sauna uscata m-a intampinat o temperatura de 100 grade Celsius, care imi grabea respiratia.
Mai erau vreo alti 3 oameni inauntru care vorbeau despre masini. Bineinteles, mi-am zis.
M-am imbracat fara vreo jena, caci asa m-au obisnuit vestiarele de la Unefs.
Dar pardon! Acolo nu! Acolo daca ai masina scumpa, sotie fotomodel, lant de aur la gat, parfum scump, ceas placat cu aur si chiloti cu cristale imprimate, n-ai voie sa-ti arati cuculetul in fata oricui. Acolo tragi chilotii in cabina proprie, fie te imbraci cu prosopul in jurul tau.
Toate ca toate, a fost o experienta placuta. Si eu personal, as face un pact care sa presupuna ca toti "taranii" sa stea departe de lumea miliardarilor, atata timp cat si ei se feresc sa-si mai lase masina de lux pe plaja si tanjesc dupa nonconformism sau libertate. Si asta pentru ca n-au avut loc de mentalitatea de a face bani din piatra seaca.
Psihologia arata cu degetul cel putin o problema grava la fiecare dintre noi. Un fel de dependenta, viciu de care nu ne putem dispersa.
Si desi "pasiune" suna mai frumos, e aceeasi mancare cu gust de peste.
Asa si cu pasiunea mea pentru fotbalul vazut pe sticla...well, my guily pleasure.
Da, da, o sa spuneti ca noi, baietii suntem o apa si-un pamant. Ei bine, eu macar vad meciul singur acasa ci nu la bere cu baietii. Sau in cel mai fericit caz, pe stadion.
Pe care stadion? Pai...pe unul din cele mai urate din tara: Stefan cel Mare.
Caci pana la urma, in fotbal, tot ce ma intereseaza e Dinamo, echipa ministerului de interne pe vremuri.
De ce Dinamo si nu Steaua?! E deja fumata expresia, dar veridicitatea ramane: din mentalitate.
Va prezint un articol pe DinamoMania.ro care ilustreaza perfect raspunsul la intrebarea de mai sus. Apreciez acest articol ca fiind unul din cele mai bune din cate am citit.
Atentie, copy-paste:
"Dinamovismul adevarat, dupa cum si stelismul echivalent, trebuie cautat in peluze, in deplasari, in brigazi, in familii, in atitudini, actiuni, etc.
Ca n-om fi noi numai blonzi cu ochi albastri, dupa cum nici ei numai tigani, e drept. Mai avem si noi metişii nostri, dupa cum si printre ei mai sunt romani. Dar in ei zace decaderea, frustrarea, inferioritatea. La ei turma da tonul. Ei sunt cei care in copilarie au tinut cu cine castiga – si daca copilaria lor a fost in perioada celor 100 de meciuri fara infrangere, nici nu le-a fost greu sa aleaga! N-or fi toti o apa si-un pamant, dar daca mă-sa vindea seminte si tac-su incarca tomberoane, atunci el s-a trezit stelist din frageda pruncie.
Steaua a castigat Cupa Campionilor, deci tine cu steaua! Cine este el? Pai e, sau se viseaza, un tip bine, mai spoitor asa, cu autoritate sau in intimitate. Are la gat, sau isi doreste, un sfert de kil de aur sub forma de lanţ. Altfel stilat, ras, frezat, conduce sau i-ar placea sa aiba, o masina tare, de preferinta Mercedes, fumeaza musai, poate defini perfect „tigara buna”, iar cand n-are Kent se multumeste cu Davidoff si alte d-astea. La bere nu prea se pricepe, pentru ca la el berea e la fel ca steaua: numai una! Blonda si mai mult amara. Nevasta-sa, daca s-a’nsurat, a fost mult timp convinsa ca damful de vin ieftin e vreun soi de parfum barbatesc. Ulterior, cand i-a nascut copiii, le-a facut cadou de ziua lor tricouri cu Banel. La inceput vota cu jiji. Ba chiar si-a scris cu rosu „BECALI” pe gardul din fata casei (sau sub geamurile de la parter). Pe urma, cand a-nteles cum merge trendul, a adaugat cu negru: „pleacă din ghencea”. Copiii lui, ajunsi la varsta cocalarizării, se imbraca tot de la chinezi, dar cand le iese vreo combinaţie, dau iama’n moluri dupa curele cu catarame bengoase si ochelari de fiţe. Isi innebunesc gagicile cu telefoane (Nokia e cel mai tare!) in care duduie maneaua, dar se disting de restul manelarilor prin tonul de apel „Scuter Maria”. Isi cumpara din Germania masini pe datorie si apoi le tuneaza-n cartier cu şpan bagat in tobe si subufăre pe bancheta din spate. Au auzit intr-un tarziu ca-i tare sa fii ultras, dar cand s-au imbracat si ei chejuăl, le-au luat „cainii” steagul de pe gard si chit ca nu s-a desfintat brigada, lor nu li s-a mai parut un cul, deci s-au retras. Intr-un final, au sfarsit prin a manca seminte la (tribuna) a doua, aranjandu-si snurul de la gat ce tine loc de lanţ. Jinduiesc la gipanul lui Stoichita (cu care din cand in cand mai dau o tura) si isi aprind un Kent. Macar de-o tigara buna s-aiba parte, dupa berea aia amara, din pet-ul de Noroc la 3L…
Pentru ei exista gaşca slugilor proaste (GSP TV). Ei au facut ziaristi din toti tolontanii si naumii. Pentru ei sport.ro e sport national, ei au facut moderatori de renume din toti chicanii si terzienii. Pentru ei, toate buletinele de stiri sportive incep cu jiji. Pentru ei se organizeaia vanghelioane, CU ei sunt stirile de la ora 5!…
Nu-i bagam pe toti in aceeasi oala, ca doar avem printre ei prieteni si alte cunostinte. Dar ei vor fi intotdeauna mai multi, mai turma. S-a spus ca „uite, Patapievici e stelist!” Si ce, ultimul scapa turma? Oricum, daca-i stelist, fata lui exprima perfect una ca asta. Trebuie sa fie si stelisti care sa spuna vorbe inspirate. Cum ar fi aceea ca dinamovistii se cunosc dupa faţă. Adevarat! Dar in cazul nostru nu-i vorba nici de culoarea pielii, nici de alte aspecte exterioare. E vorba de mentalitate…
Olteanu 'al mare ma provoaca sa va povestesc momentele mele intime cu sticlele de bere, vin, vodca, etc etc.
O sa va povestesc cu lux si amanunte, caci numai asa ma pot crede multi din prietenii mei ce ma cunosc mai bine.
Cum spun, putini sunt cei care se pot lauda ca m-au vazut mergand pe 7 carari ca pisatul boului (pardon de expresie).
Si desi nu s-a intamplat de prea multe ori, atunci cand s-o petrecut pot spune ca toti din jurul meu se bucurau de bucuria mea :))
Prima betie crunta a fost in clasa a 5-a cu colegii. Pizzeria Il Sorpaso, ziua lu' Sergiu. Dupa ce am baut suc si am mancat pizza cu baietii si fetele din clasa, ne-am propus ca seara sa mergem la el acasa si sa bem si noi ca "barbatii".
Am baut toti, dar numai eu am sfarsit sa vomit. Si asta pentru ca un coleg mai smecheras (acuma mort) a facut pariu cu mine ca nu pot sa stau in cap.
Am plecat acasa cu gustul acela amar, ba chiar acru in gat.
Peste 2-3 ani, tot colegii mei dragi au vrut sa mergem la padure, in Forest, sa bem sute de votca.
Peste cap.
Si am sfarsit dati afara in suturi de patron, ca fumam prea mult, tipam si injuram.
M-a asteptat maica-mea acasa, curioasa sa auda explicatiile mele: "Aaaa,paaai am fost saaaaa....nu stiu!"
Mi-a dat-o in noaptea aia!
De-atunci m-am mai imbatat, dar nu grav. Doar asa...dintr-o bere.
Pana cand am terminat liceul. Eram cu toti colegii, la terasa de langa liceu si asteptam rezultatele la bac.
Se facuse noaptea, si rezultatele nu mai apareau. Asta nu ne-a facut sa renuntam sa punem presiune pe jandarmii de la poarta si pe profesorii care dadeau ture prin curtea liceului.
Ei bine...au venit rezultatele! Nebunie! Am luat toti, si am luat si cu note peste 9.
Ne-am intors la terasa, ne-am luat de umeri siii...bere la metru!
Dupa ce-am baut vreo 20 metri in 7-8 insi, pe la 3 noaptea a venit un coleg cu ideea sa mergem in padure. Bineinteles, cu masinile.
Am reusit sa ajungem la padure si acolo am baut vreo alte 3 sticle de vodca dansand de bucurie cu picioarele pe capotele masinilor.
Am ajuns in fata scarii pe la 5, beat si fara chei. Dupa 5 minute in care m-am gandit cum sa intru in scara, am decis sa sparg geamul cu piciorul.
Am intrat in casa si am adormit ca un puisor pana a doua zi dupa-amiaza, cand mama se tot intreba mirata ce s-a intamplat cu geamul de la scara.
De atunci nu am mai baut in cantitati industriale si nici nu ma gandesc s-o mai fac curand.
Si nici tutun n-am mai fumat.
Dau leapsa mai departe plus o bere la pachet intr-o zi frumoasa de weekend.
Ne povestim!
Vreau sa iau cina cu Charlize Theron, sa ma uit la un film porno cu Drew Barrymore, sa joc tennis cu Maria Sharapova si sa impart perna si cearceaful cu Abramburica.
Mda da...si promit sa fiu la curent cu orice alta personalitate care atrage fraieri pe banda.
Am o minte perversa si imi curg balele pe piept numai cand ma gandesc la Zooey Deschanel.
De altfel, ma incita ca toti barbatii din lume viseaza la acelasi lucru... plus ca mie imi place concurenta. Am incredere in mine si stiu sigur ca macar in visele mele, una din dorintele de mai sus o sa se implineasca.
P-A-T-E-T-I-C! Suntem o provocare la adresa inteligentei si a personalitatii noastre.
Fetelor, simtiti?!
Brad Pitt? Johnny Depp? Clive Owen? Gerard Butler? David Beckham? Tudor Chirila? Dragos Bucur?
Uite aici ceva ce prietenul tau sarac si cu burta n-are.
Moaaa..uite un pectoral. Dar, uite uite...are si cur (sexxxxxxxyyyy)... Si uite, uite...vezi umflatura aia din chiloti? Ahhhhh, ce-ar merge o felatie!!!!
Nu-i asa? Doar e o celebritate, o data in viata ai sansa asta.
Suntem in calduri si asta nu e ceva rau. Mai ales daca avem o relatie moderna in care ne dezvaluim cele mai ascunse dorinte fata de altcineva.
O stiti pe Clara? E fata aia baietoasa din fata blocului, care umbla numai cu gasca de baieti, care scuipa seminte, da cu pumnu' si sta seara pana la ora 23 pe banca sa se joace "fete, filme si baieti".
E fata aia cu care te tachineaza maica-ta, frate-tu si restul prietenilor care de fapt vor sa ti-o ia inainte.
Ne plimbam cu bicicletele pana in afara orasului, faceam cazemate, ne urcam pe garajele din spatele blocului, ne invitam unu la altu' cand ai nostri plecau de acasa si visam sa construim o piscina in fata blocului.
Vandalizam masinile abandonate si ne faceam ca plecam la mare. E genul de fata care te injura fara sa te superi. Nu aveam telefoane, ne strigam la geam. Statea la etajul doi...radiam cand imi raspundea de dupa perdele.
Ne intalneam afara fara sa stim "ce ne jucam".
Alergam, ne bateam si mereu eram in descoperire de locuri necunoscute in jurul blocului.
Stiam TOTI vecinii din bloc, de la fiecare etaj si fiecare scara, stiam toate masinile din parcare cu toate placutele de inmatriculare pe de rost.
Cumparam de la chiosc dulciuri si gume cu abtibild.
Cu "ea" si cu baietii stateam seara pana tarziu si ne jucam la banca toate jocurile posibile.
Cand ne plictiseam, mergeam pe furis in scari de bloc, bateam la usi pe la parter, apoi fugeam si ne ascundeam.
Si tot asa, copilarii...
Cand i-au crescut tatele si curu' , incepusera sa vina toti dubiosii prin zona.
S-au combinat mai multi cu ea. Si uneori chiar ea ne apara de golanii astia.
Am pierdut legatura, se auzise in ultimul timp ca o incuiau in scari de bloc ca sa o sarute pe rand.
Si chiar mai mult...
Apoi stiu ca a plecat in Italia cu maica-sa si nu s-a mai intors.
Ea e Clara. Prietena pe care am gasit-o fiindca eram mic.
Vrei sa-mi spui ca nu exista fantome? Vrei sa-mi spui ca nu ti-e frica cand te gandesti la pamantul umed care adaposte zeci, sute, mii de cadavre; intr-un loc intunecat, abia iluminat de cate-o lumanare ici-colo, cruci, poze alb-negru, nume, ani, fire de flori uscate, altele mai verzi...
Ha? Cum ar fi sa mai auzi din departare un zgomot de lopata infipta in mod repetat in pamant si in acelasi timp sa surprinzi cu privirea vestita pisica neagra cu ochii sclipitori si spatele arcuit, gata de atac? Bu-hu-hu...hai sictir!
Nu ne e frica de asa ceva din spatele calculatorului. Plus ca, personal, nu cred in fantome, stafii, reincarnari, zombie s.a.m.d.
In schimb, cred in cimitirul de amintiri al fiecaruia. Numai voi stiti, ucigasi mici, cate amintiri ati inhumat de-a lungul existentei. Si alea...alea sunt adevaratele fantome de care nu puteti scapa.
Cat despre cimitirul de vise, invecinat...you never know!
Ok, nu toti baietii iubesc martisoarele. Nu toti baietii au o placere in a da bani pe flori pentru sefa de la serviciu, colegelor, profei de la facultate, secretarei, rudelor, iubitelor, amantelor, bla bla.
Pe de alta parte, sunt convins ca un martisor mai putin decat kitchos poate fi apreciat de toate fetele.
Da, si sa nu va mirati daca femeia de serviciu, pardon, managerul de culoar te-ar tine minte mai mult timp dupa un gest frumos, decat "sefa" care incarca portbagajul cu flori.
Anul acesta n-am colindat de colo-colo sa impart martisoare sau ghiocei, dar imi propun in viitorul apropiat sa le multumesc intr-un fel sau altul tuturor doamnelor si domnisoarelor "din viata mea".
Va pup si va doresc sa fiti zen :))
Nu stiu voi, da eu n-am noroc! Ba chiar in ultima vreme astept vestile proaste cum asteapta unii sa castige la Super Bingo!
Da, stiti voi concursurile astea combinate: cu tombole, sms-uri cu text, premii la fiecare ora, minut, secunda.
Nu mai stiu cu ce sa mai iasa la inaintare: masini, case, ceasuri, mingi, ursuleti, excursii, tenesi, mp3, ipod, telefoane, bilete la film, la meci, la circ, etc etc.
N-am crezut niciodata in sansele mele de a castiga la asemenea concursuri cu toate ca nu sunt o fire pesimista, ba nici macar realista uneori.
Asa cum zic, cred in multe cacaturi posibile. Dar nu in tombole. Nu in mesaje cu textul "sunt prost si dau 1,25 eurocenti fara TVA degeaba".
Eu n-am norocul altora. Eu n-am gasit toata viata mai mult de 5 lei pe jos; Altii se impiedica de ei.
Pe mine abia ma suna cate unu' de la "cosmote" sa-mi spuna ca am castigat nu-stiu-cate miliarde si sa ma intrebe care-s ultimele 6 cifre ale CNP-ului meu.
Mie nu mi se intampla minuni din intamplare. Trebuie sa ma milogesc, sa gâdil, sa-mi storc creierii, sa ma cert sau in ultima instanta...sa incrucisez palmele si sa ma rog pentru ceva ce mi-ar aduce liniste sau m-ar face fericit.
Altora li se falfaie: se streseaza ca trebuie sa coboare niste scari sa arunce gunoiul sau sa-si ia un pachet de tigari de la chiosc.
Iar altii mai saraci, se multumesc sa creada in superstitii si in sansele de 0,1 % de a se imbogati printr-o minune in loc sa puna osul.
Dar, bineinteles...look who's talking!
Pe principiul "fiecare cu pizda masii", prefer sa-mi poarte altii sambetele decat sa am eu grija lor.
Dupa cum bine stiti, de zeci de ani, pro tv-ul rezerva ora 16 pentru serialul inceput in Martie 1973 si la care mamele noastre se uita de cate ori au ocazia.
Si eu m-am uitat, inca de cand mic copil... si intelegeam tot, si imi placea.
Probleme de viata si de moarte, realitati, idealuri, drame, suspans, noutati, s.a.
Si chiar daca n-as fi vrut sa ma uit, tot reuseam sa vad cate un episod care ma facea curios pentru continuarea de a doua zi.
Chiar si cei care nu s-au uitat vreodata recunosc nume precum Victor Newman sau Jack Abbott, iar Bobby Marsino vine tare din spate.
Ei bine, recunosc ca ma uit si acuma cand am ocazia. Foarte rar, ce-i drept, dar asta e avantajul serialului, acela ca mereu "prinzi firului de ata".
Acum ceva timp, frate-miu mi-a spus ca moare Victor. In film, bineinteles:)) Peste vreo inca 2762 episoade probabil.
Si desi ma doare in cur, mi s-a parut socant prima data. Ma gandesc cum or reactiona altii...
Adica, saracul poate s-a saturat dupa 30 ani pe platourile de filmare.
Problema mea, de fapt, o constituie faptul ca intotdeauna se intampla ca la 30 episoade sa cada cate-un nelinistit pe patul de spital. Oricum saracii de ei, au murit pe capete.
Ah, si inca o rugaminte pentru regizor. Fa-i domne in asa fel incat sa nu mai creasca unii 20 ani in 100 episoade, si ceilalti sa ramana neschimbati.
In viata reala asa o fi?
Iata nominalizatii mei:
Personaje si actori preferati: Michael Baldwin, Neil Winters, Victor Newman, Paul Williams,Brad
Personaje antipatice: Drucilla Winters, Ashley, Kevin, Nicholas
Pup toti nelinistitii tineri!
Din prea multa grija pentru mine, colegul de camera m-a inchis in casa.
Cum asa?! Pai, azi-dimineata pe la 6 cand a plecat a inchis usa atat sus cat si jos. Sigur s-a gandit ca ma fura cineva pana la ora 7:30, cand trebuia sa plec si eu la facultate.
Foarte important de precizat ca usa incuiata jos, se deschide numai pe dinafara.
Apoi, cum sa reactioneze un om normal cand se trezeste la 7, isi face dus, se imbraca, pregateste echipamentul, isi verifica mail-ul, asculta o melodie, si cand sa iasa pe usa, vede ca e incuiat pe dinauntru???!!!!
L-am sunat si nu-mi raspunde!
Cine stie cum si cand oi reusi sa ies acum din casa. Stau sa ma gandesc ce se intampla daca trebuia sa ajung la examen sau intr-un alt loc important.
Cum sa mai fiu bun? Cata rabdare sa mai am?
Voi ce-ati face in locul meu?
Update: Ingerasul meu pazitor a intervenit in extremis ca de fiecare data si a salvat situatia.
S-a aratat in fata geamului, i-am aruncat cheile si m-a scos din lagarul numit garsoniera in care stau.
Te iubesc!
In 1990 s-a lansat, eu aveam mai putin de 7 ani cand l-am vazut prima oara. Si desi l-am revazut in aceeasi perioada, probabil tot pe la varsta de 7 ani l-am vazut si ultima oara. Il aveam inregistrat pe caseta, probabil si-n ziua de azi e printre "Rambo", "Commando", si Alain Delon.
E unul din filmele copilariei, si asta ii da o valoare mai mare decat toate celalalte.
Soundtrack-ul imi face pielea de gaina si ma poate distrage in orice moment.
Ei bine, acum 2 zile am vazut filmul cu Ana, si singura scena pe care mi-am amintit-o perfect e antologica.
Check it out!
Da, dupa ce ca ne imaginam tot felul de chestii in tot felul de locuri, cu tot felul de oameni in tot felul de situatii, se intampla ca mintea sa ne mai joace si feste.
Pot sa jur ca uneori, ceea ce vad inainte sa clipesc e cat se poate de real. Si mai pot sa jur ca un lucru poate fi ireal oricat de insistent te-ai holba la el.
Asadar, uitati-va la pozele atasate mai jos si gadilati-va creierasul privindu-le.
Pentru marire, click pe poza!
