Hai sa ne dezbracam! Cum ar fi sa scapam de articolele si accesorile care creeaza diferentele dintre noi; Ce-ar fi sa ne vedem asa cum n-am facut-o niciodata. Macar putin... De ce n-am scapa de frustrarile astea odata si-odata? Cumva o sa crezi ca e scarbos, sau lipsit de moralitate? Te-ai rusina sau ti-ar fi frica de reactiile tale? Te-ai uita la altul, sau nu? Ai intoarce privirea si ai scuipa de 3 ori peste umar? Daca toti ceilalti ar fi de acord, tu ai refuza? Ai sta inchis in casa? Crezi ca ar fi un haos? Ne-am inmulti mai repede, sau doar ne-am rusina mai usor? Am fi mai curati sau dimpotriva ne-ar alerga mai multe muste ca de obicei? Ai sta inchis in casa sau ti-ai pune ochelarii aia smecheri de soare si ai merge imitandu-l pe Cabron? Am rade unii de altii sau ne-am admira mai mult? Te-ai apleca, sau ai merge teapan de parca ai avea un bat in fund?
Oare ne-am schimba orientarile sexuale? Dar oare ar disparea farmecul si misterul care ne leaga in relatii de dragoste? Am combate industria porno, sau n-ar fi de ajuns?
Intrebarile pot fi multe...si stupide. Dar oare daca ti le pui cu adevarat si ai rabdare sa-ti raspunzi la ele, crezi ca n-ai ajunge sa-ti falfai curu' gol printre masini, blocuri, prin restaurante, banci, institutii, mall-uri, parcuri sau la televizor?! Eu sunt pentru!

In fiecare an, la inceputul lunii decembrie astept cu speranta pocniturile care imi aduceau aminte odata de atmosfera dinainte de Craciun.
Luna incepea cu cateva pocnituri si pe zi ce trecea, se inmulteau.
In ajunul Craciunului "buchetelele" de petarde aduceau in jur de 100 pocnituri in 30 secunde.
Apoi urma nebunia...adica revelionul!
Strangeam toata luna sute de petarde pentru ca apoi sa le dau foc si sa le arunc ca un copil nevinovat in zapada.
Ca sa nu mai spun de celalate artificii care pe vremea aia erau legale si erau periculoase doar pentru incompetentii care le uitau in mana dupa ce le dadeau foc.
Din cauza lor, am trecut cu greu peste vestea ca o sa devina ilegale, si nu o sa mai apara pe piata!
Asa ca acum, dragi copii...tot ce va ramane de facut e sa dati foc la alte "petarde" in noaptea de revelion, unele care sunt legale (mai nou).
Dar e ok sa iei fericirea in culori a unui copil in schimbul altei fericiri provocate artificial!
Ciocniti paharele cu sampanie, aruncati-le pe geam si apoi culcati-va! Frumos Craciun! Frumos Revelion! La multi ani!

Libertatea suprema! Asta ar insemna pt mine o zi de invizibilitate. :)
O zi in care nimeni nu s-ar uita ciudat la mine, nimeni nu m-ar socoti, nimeni nu m-ar deranja, persoanele grabite de la metrou ar putea in sfarsit sa treaca prin mine, iar cei care se feresc sa ma injure ar face-o deconspirat.
As putea sa ma strecor in camera "ei" si s-o privesc dormind, as vota de mai multe ori cu Basescu si astfel as evita catastrofa urmatorilor 5 ani sub comanda lui Geoana, as dormi in hotel Cismigiu o noapte( inainte sa-l darame definitiv), m-as arunca in gol de pe Intercontinental in timp ce-as canta "o sole mio", as zdrangani o chitara pe scena langa Kirk Hammett si as alerga pe terenul de baschet printre Shaquille si Pippen (daca nu s-a retras). In ultimul rand, cred ca l-as vizita pe Mailat la puscarie sa vad cum o duce.
Imaginatia mea poate mult mai mult de-atat, dar nu neaparat in acest moment.
Voi?

A venit timpul! Saptamana asta a fost randul meu sa predau in lic. Stefan Odobleja la clasa a 2-a.
M-am inarmat cu un fluier si multa rabdare. Stiam ce ma asteapta. Colegii asteptau nerabdatori in sala pe banca, cu fisa de observatie in mana. Se uitau zambind ironic, bucurosi ca ei scapasera de ceea ce pe mine urma sa ma astepte.
Usa de termopan de la intrare era zguduita de 25 mici dracusori care tropaiau de fericire ca ora de sport a venit.
Am predat planul de lectie si am inceput. Am strigat adunarea si alinierea.
Am anuntat temele de lectie si i-am amenintat speriat ca daca nu sunt cuminti, nu facem la sfarsitul lectiei jocul; care oricum era obligatoriu.
Am tipat, am fluierat, am amenintat! M-am incadrat in timp pana la un moment dat.
Dar, de ce imi era frica cel mai tare, n-am scapat! Acest copil cu pantalonii trasi pana deasupra apendicelui xifoid a venit si mi-a spus ca Marian i-a dat un sut nu-stiu-unde.
Am spus sa mi-l arate cu degetul. Am ajuns la el si eram hotarat sa-l intreb: "Mariane, vrei sa te lupti cu mine?" M-am abtinut si i-am spus ca daca nu sta cuminte il trimit pe banca!
Se intamplase sa vad saptamana trecuta cum un dolofan in clasa a 3-a alerga vreo alti 4 cu batu' de la matura. Sau cum altul, la fel de grasut, tipa intr-una ca o fetita turbata de fericire.
La sfarsitul lectie am primit un feedback asa cum ma asteptam...pentru ca stiu ce gresisem si ce facusem bine.
Acum 3 ani n-as fi acceptat in vecii vecilor sa lucrez in invatamant ca profesor de sport.
Si nici nu pot sa spun ca acum sunt foarte entuziasmat. Dar stiu un lucru: chiar daca n-o sa fac asta mereu, atunci cand o veni momentul o s-o fac cu toata pasiunea.

Cat mai e un suflet? aaah...pai 2 penny! Vreau doi. Pardon, doua! Sa fie pereche? Nu m-am hotarat inca, dar cred caaa... Pai hai atunci, ia-le pe astea doua si daca nu-ti plac mi le aduci inapoi...ma gasesti aici oricand. :) va multumesc mult! La revedere!!

Niciodata nu am asteptat ziua mea de nastere cu nerabdare, niciodata nu am vazut-o ca pe ceva special si deosebit. Cu toate astea, ultimele ore dinaintea zilei de 11 nov. ma tensioneaza. Recunosc si ca mesajele de "la multi ani" le astept, ma bucura si in functie de numarul lor sunt binedispus sau nu! Mai stiu ca ziua asta ma face mai pasnic ca niciodata si imi da proasta impresie ca toata lumea se comporta frumos tocmai cu ocazia zilei mele de nastere.
Nu-mi place sa fac cinste, sa petrec si sa beau 2 nopti, sa primesc zeci de cadouri, sa fac liste cu invitati, sa fiu pupat de 300 ori sau sa fiu aruncat in sus de 21!!!
Cu toate astea am avut zile de nastere frumoase si cadouri potrivite.
Anul asta,oricum ar fi, stiu ca cineva are grija de asta mai mult ca oricine.
Si pentru asta am emotii ca niciodata.
Multumesc anticipat voua!

Cu totii ascultam muzica. Cu sau fara voia noastra, auzim peste tot: fie manele, fie acorduri de chitara, tobe, basi, acordeoane, mixaje, trompete, fluiere, chiuituri etc etc etc.
Un lucru e clar...muzica ne reprezinta in totalitate personalitatea, caracterul, temperamentul si tot ce tine de gusturile noastre.
Sau poate muzica care ne place ne face sa intelegem cum suntem si ce vrem sa fim de fapt.
In Bucuresti am putut sa observ aceasta fluctuatie a oamenilor privind stilurile de viata diversificate, ceva ce in Turnu-Severin nu prea exista.
Asadar stim ca o domnita in straie populare are ca "idoli" pe Petrica Matu Stoian si Maria Lataretu... mai stim ca visul ei este sa-si gaseasca "feciorul" cu care sa-si imparta zestrele si ideal ar fi ca cineva sa-i descopere frumoasa voce si talentul artistic. De ce nu o preselectie?!
Tiganii o sa-si asculte manelele pe telefon in orice imprejurare, si castile o sa ramana o necunoscuta pentru ei pana in momentul in care o sa-si puna sigla Mercedes placata in aur pe sicriu.
Rockerii o sa-si fluture pletele (sau nu) in conditii mizere, mimand jocul de degete al lui Hendrix pe chitara! Nicio sotie frumoasa, curata si desteapta n-o sa reuseasca sa-l faca "baiat de casa".
Rasta-men o sa ramana cu aceeasi dorinta normala: "daca-i cu putinta,sa fie-o varza legala" si cu toate astea sa incerce sa nu-i ia exemplul lui Bob de 12 gr./zi. (oricum...dredurile sunt in cinstea lui) .Oamenii calmi ca ei sunt foarte valorosi in ziua de azi si trebuiesc pastrati. ;)
Hip-hoperii o sa traiasca in lumea lor, dar acolo e ok pt. ca toata lumea ii cunoaste (cu sau fara tatuaje) .
Punkerii o sa scrie in continuare pe unde calatoresc in toata lumea ca "punk's noT dead" . Pierce-urile, tunelele si plug-urile oricum n-o sa moara. De obicei sunt oameni cu adrenalina in sange, predomina temperamentul sangvinic.
Houserii o sa ramana gelati, imparfumati, si mereu cu gandul ca diseara in club poate o sa mai pice o fata in plasa dansului lor lasciv; sau de ce nu doua? Valabil viceversa.
Pop-ul este in doliu, asadar lasam pentru data viitoare.
In felul asta stau si ma intreb...oare cat de mare sa fie prapastia intre noi ?

Cui crezi ca-i pasa de tine cu adevarat? Cu-i crezi ca-i pasa cand tu ai probleme, cand tu ai nevoie de ajutor, cand tu esti "la pamant"? Cine crezi ca o sa simta durerea din sufletul tau pentru tine?
Cine o sa se arunce in locul tau? Cine o sa dea timpul inapoi? Dar cine o sa-l opreasca cand spui tu stop? Cine o sa moara odata cu suferinta ta? La cine o sa strigi in momentul in care nimeni si nimic nu mai poate schimba cursul nasol al evenimentelor? Cine o sa-ti redea libertatea de dinainte? Cine o sa te schimbe intr-un om normal? Cine o sa te creada pe bune? Cine te cunoaste mai bine decat te cunosti tu? Cine nu cedeaza la un moment dat? Cine-i dumnezeul tau? Cine te judeca? Cine crezi ca esti? Cine rade de tine cand dai cu stangu-n dreptu'?
Unde-i ultima ta speranta?

Oare sunt singurul care se intreaba cine naiba e ERPS?
Sau oare sunt singurul agasat de insemnele acestuia in tot bucurestiul?
In statii, la metrou, pe tramvai, pe stalpi, pe pereti, pe indicatoare, pe scari, pe monumente, in pasaje, pe poduri, pe stadioane, la gara, pe magazine, pe porti, in spitale, din Colentina pana-n Drumul Taberei si din Pantelimon pana-n Bucurestii Noi.
Peste tot scrie ERPS!!!
Oare asta-i o metoda de a te face cunoscut, sau chiar o placere devenita obsesie de a-ti scrie numele peste tot?!
As putea sa inteleg si o explicatie tampita, dar de unde?
Tot ce am aflat este ca acest ERPS ar fi cel mai mare grafician din Romania.
Si culmea...cineva mi-a zis ca sta in Stefan cel Mare.
Imi place graffiti-ul si respect aceasta arta. Cu atat mai mult as respecta distinctia de "rege"graffician a lui ERPS.
Dar sunt convins ca a fost desemnat cel mai bun, tocmai prin inscriptiile caligrafiate sau a imaginilor pictate sau gravate in locurile special amenajate... sau nu!
Pai si atunci de ce mai are nevoie sa-si scrie numele sec peste tot?
E ca si cum un pivot in baschet (campion mondial) ar juca fotbal in timpul liber chiar cu mingea de baschet.
Si de ce scrie peste tot?! Nu exagerez...este peste tot! Dar nu se poate ca cineva sa fi trecut prin Bucuresti si sa nu vada acest nume scris sec cu majuscule: "ERPS"
Imi pare rau daca am scris de repetate ori numele lui (ERPS), dar numai asa poate o sa simtiti si voi putin din "problema" pe care o tot am de 2 ani jumate in capitala!

Update 1 Promit sa-mi respect promisiunea de a-mi cumpara un tricou pe care sa inscriptionez cu mandrie " FUCK ERPS"

Update 2 M-a sunat Ana amuzata sa-mi spuna ca de fapt gagica lui ERPS este cea care i-ar scrie numele! In cazul asta o sa scriu pe tricou " FUCK ERPS x2"

Update 3 Ana stie de la Alina ca de fapt prietena lui ii scrie numele in semn de dragoste.
Scuze...era important de precizat!

Azi-dimineata! Ajung in statie si imediat soseste si 93-ul meu care ma duce in fata facultatii.
Autobuzul surprinzator de gol la ora 7:00, imi ofera scaunul din coltul dreapta-spate. Numai bine ma incalzesc si eu si bag capul in piept caci aglomeratia imi permite.
La Orizont urca el, exact langa mine...si ea imediat langa el.
Ii suna telefonul lui, ii da ei sa vorbeasca:
"Da ma! Sunt mai bine, nu-ti mai face atatea griji.
A? Ce? Pai stiu ca nu mai sunt locuri, dar mie mi-a rezervat Florin de ieri la Colentina"
In pauzele lungi pe care le facea la telefon isi mai tragea nasul din cand in cand.
Apoi zice: "Daaaa, pai toata noaptea m-am razvratit in pat, mi-a zis Florin. Da, bine...hai k te sun cand ajung."
Nu mai aveam curaj nici sa rad la "perla" pe care tocmai a scos-o...eram incremenit. Cu o seara in urma, imi spusase maica-mea k se aude pe la televizor de vreo 138 cazuri de gripa porcina.
Incepusem sa respir "blocat" cu capul in geaca si in acelasi timp ma gandeam ce naspa s-ar simti fata aia daca m-ar vedea.
Am coborat din autobuz si am inceput sa scuip subtil, apoi am tras adanc aer curat si rece in piept.
Am ajuns la curs si am apucat sa-i povestesc lu George, care devenise verde la fata. A zis ca pleaca in Valcea de teama si ca ii e frica de gandul ca doctorita o sa-i bage iar fierul ala pe gat sa-l verifice...si iar o sa vomite pe ea!
Dupa care faceam glume reciproce pe seama epidemiei. Dupa ce-am plecat de la facultate nici n-am dat mana de frica. Mai in gluma, mai in serios am simtit cat de rau e sa fi respins.
Mi-am dat seama ca si eu am facut-o, involuntar...de teama! Cu toate astea, daca as mai vedea-o o data pe fata aia mi-as cere scuze fata de ea inainte sa ma feresc de respiratia ei, nu de ea!


















RASARIT
ROCK ZARE EMOTIE INCREDERE EXTAZ SIGURANTA ZAMBET LIBERTATE
ARTISTIC PETRECERE FUM

As vrea pentru o clipa sa ma trezesc din somn, sa ma duc la magazin si sa fie inchis.
Sa n-aud latrat de caine, rasete isterice, pungi de gunoi lansate pe ghena, motoare de masini, muzica in casti, telefonul, ipod, televizor sau laptop...nici macar frunzele plopilor scuturate de vantul puternic.
As vrea sa merg spre statie si sa nu mai vad aceeasi boschetari intinsi pe bancile amplasate pe aleea care traverseaza parcul.
Semafoarele sa palpaie galben, statiile de tramvai sa fie pustii...poate doar pungile de plastic sa mai astepte deznadajduite un 41 care nu circula azi.
Lipsa masinilor si cate-un scurt circuit aparut la firele de electricitate ale troleului sa imi dea acel fior necunoscut, aceea usoara senzatie de frig.
Oamenii parca nici ei nu mai sunt...babutele cu sacosele pline de cumparaturi insotite de "mosul lor" au disparut.
Nici nenea cu cantarul nu mai este, nici tiganii cu portbagajul expozitie-de-parfumuri.
Piata e goala, mesele pustii, la fornetti e inchis iar bancomatul e "out of service" definitiv!
Biserica are inca lacat la intrarea in curte, dar slujba se aude de dinauntru la amplificatoare.
Cascarabeta non-stop are rafturile goale, si frigiderele nu sunt pline asa cum erau aseara.
Mi-e frica, dar nu plec nicaieri...imi place si sunt covins ca nu visez.
Astept in statie cu ghiozdanul in spate si cu teama ca sigur o sa intarzii la cursul d-lui Marinescu.
Si ce-o sa-i spun? Adevarul? O sa spuna ca am absenta si pot sa plec...si toti colegii mei cocalari o sa se tavaleasca pe jos de ras.
Asa ca o iau la pas..indiferent de ora la care ajung, o sa intru la curs, salut proful si ma asez in banca asa cum fac tot aceeasi colegi de-ai mei.
Ma grabesc...ma uit la ceas si vad cu stupoare ca nu merge. Indica ora la care m-am culcat...imi amintesc perfect!
De data asta incep sa tremur si sa ma intreb cu adevarat "ce naiba se intampla?" , "unde sunt?" si "unde naiba e toata agitatia?"
O iau la fuga si nu ma opresc(surprinzator). Stiu ca nu ma mai ajuta prea mult conditia fizica si stiu ca orice semn de viata pe care il gasesc acuma e vital pentru mine.
Ma opresc si incerc sa inteleg ce s-a intamplat? As urla, dar mi-e frica sa nu ma fac de ras. Poate cineva totusi imi face o farsa si atunci n-are rost...
Ma gandesc ca poate ceilalti nu stiu de mine si se ingrijoreaza... Ana sigur s-a trezit ( avea si ea ore de dimineata) si sigur m-a sunat!
IMI SUNA TELEFONUL! Il scot rapid din buzunar...pe ecran nu apare nimic. Raspund si nimic...nu se aude. Cineva vorbeste cu mine, dar nu prin telefon... Aud piuituri din ce in ce mai clare, ma deranjeaza si nu inteleg cine naiba vorbeste cu mine si ce zice?!!
Incep sa aud, dar foarte vag...o masina trece in viteza pe langa mine si in statia din departare vad troleul care duce la facultatea mea.
Vocile din urechea mea nu dispar, ba chiar aud k cineva imi rosteste disperat numele!
"-Dorinta mea frumoasa a devenit cosmar! Nu se poate... de ce mie?! Nu vorbeam serios! "


...ANTIDROG

Copyright 2010 Ping Pong in Hong Kong
Lunax Free Premium Blogger™ template by Introblogger